marți, 29 mai 2018

PNL, povestea unui faliment anunţat prin decizii politice îndoielnice.


Deputul  Daniel Olteanu (Vaslui) şi-a anunţat, miercuri, demisia din calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal.

Olteanu susţine că gestul său este motivat de lipsa totală de reacţie a conducerii centrale a partidului în legătură cu ceea ce numeşte "situaţia fără precedent din Organizaţia Judeţeană a PNL Vaslui, unde liderii actuali încearcă să se impună prin măsuri abuzive".

"În faţa răutăţilor, am răspuns cu o mână întinsă, în faţa nedreptăţilor, cu răbdare, dar în faţa abuzurilor repetate şi fără precedent, care se practică de un an şi jumătate în PNL Vaslui, unele dintre acestea fiind girate chiar de liderii de la centru, nu mai pot rămâne indiferent. Am ales să renunţ la calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal pentru că, dincolo de apartenenţa la o formaţiune sau alta, cred că mai importante sunt rezultatele pe care le poate aduce Vasluiului un reprezentant responsabil al judeţului în Parlament. Am avut prilejul să constat în toată această perioadă, cu mirarea şi dezamăgirea unui membru cu o vechime de peste 20 de ani, că actuala formulă de la conducerea PNL Vaslui nu face altceva decât să arunce în derizoriu responsabilitatea faţă de problemele locuitorilor din cea mai săracă zonă a ţării", a afirmat Daniel Olteanu, într-un comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES.

În mesajul său, deputatul susţine că, unii membri ai partidului despre care consideră că au puţine lucruri în comun cu istoria PNL Vaslui, ajunşi la vârful organizaţiei prin alegeri nestatutare, "scriu astăzi povestea unui faliment anunţat prin decizii politice îndoielnice".

Parlamentarul susţine că în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2016 a fost pornit un război împotriva sa, care între timp a devenit făţiş, "cu intoxicări ale spaţiului public şi campanii murdare de denigrare".

"Drumul pe care merge acum PNL Vaslui este unul al falimentului, un drum pe care eu nu mai regăsesc principiile la care am aderat şi în care cred. Din respect pentru vasluienii pe care îi reprezint în Parlament, am ales să nu mă asociez cu dezastrul politic la care duc aroganţa şi agresivitatea unor 'liberali' care au confiscat partidul şi vor să-l stăpânească asemenea unui bun personal. Vasluiul şi Moldova au nevoie de parlamentari care să lupte pentru proiectele zonei, nu de unii care să-şi consume timpul şi sănătatea în războaie de partid. Toate demersurile pe care le voi face în continuare, în calitate de parlamentar, vor avea ca unică motivaţie, ca şi până acum, interesele locuitorilor din cea mai săracă regiune a Uniunii Europene", a declarat Daniel Olteanu.

Sursa

sâmbătă, 26 mai 2018

Ministrul Justitie Tudorel Toader, precizări referitoare la ne/transpunerea Directivei privind prezumția de nevinovăție !



În iulie 2017, Ministerul Justiției a finalizat proiectul de lege pentru transpunerea Directivei privind prezumția de nevinovăție, proiect care a fost transmis la Guvern.

În ședința din 18 august 2017, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru transpunerea Directivei privind prezumția de nevinovăție, proiect care a fost transmis la Senat.

În 4 decembrie 2017, proiectul de lege a fost adoptat de către Senatul României, apoi a fost transmis la Camera Deputaților.
Camera deputaților a stabilit ca dezbaterea să se facă în procedură de urgență, printr-o comisie specială. 

Dezbaterile au fost blocate iar opoziția a contestat respectiva comisie la CCR !

Pentru evitarea sancțiunilor, este necesar ca prevederile Directivei să fie transpuse în legislația națională până la momentul în care Comisia Europeană va sesiza Curtea Europeană de Justiție.

vineri, 25 mai 2018

Dar daca presedintele i-a adresat, public, intrebari guvernului, ar trebui sa raspunda si presedintele unei intrebari justificate: Cum va pozitionati, domnule presedinte, in legatura cu ceea ce se intampla in justitie?



· Presedintele Romaniei a inceput o campanie negativa la adresa Executivului, iar in fiecare dintre aparitiile sale publice critica guvernul pe un nou subiect.

· A inceput cu pilonul II, a continuat cu fondurile europene, iar la Pitesti a criticat guvernul cu privire la autostrazi si acordurile de mediu.

· Insa, presedintele a dovedit in fiecare dintre iesirile sale publice o slaba pregatire din partea consilierilor sai.

· Presedintele Iohannis pare ca vorbeste in conferinte despre date pe care consilierii domniei sale nu au fost capabili sa le gaseasca pe internet.

· Insa, nu conteaza ca datele nu sunt corecte, mai important este ca guvernul sa fie criticat, iar publicul dezinformat.

· In fata acestui demers al presedintelui, guvernul a reactionat si a aratat, cu cifre, faptul ca Romania a ajuns de la 0% fonduri europene atrase in 2016 la 17%, iar in privinta Pilonului II s-a precizat din nou ca nu se va atinge nimeni de acesta. Insa, presedintele nu a facut decat sa pluseze la campania PNL-ului.

· Presedintele Iohannis s-a aratat si foarte ingrijorat de o asa-zisa adversitate cu care autoritatile guvernamentale i-ar privi pe investitorii straini si a identificat drept cauza a intarzierii construirii autostrazilor lipsa acordurilor de mediu.

· Pentru linistea sa, ministrul ALDE al Mediului, Gratiela Gavrilescu, i-a indemnat pe consilierii presedintelui sa acceseze pagina web a Ministerului Mediului si pagina oficiala a Guvernului Romaniei, acolo unde vor putea gasi toate detalii privind acordurile de mediu.

· S-ar putea sa aiba multe surprize placute: acordurile de mediu sunt in ordine, iar Executivul PSD-ALDE tocmai ce a rezolvat o problema vitala pentru marile lucrari de infrastructura: reglementarea parteneriatului public privat, a deblocat trei dintre autostrazi si se va pune capat si intarzierilor generate de contestatii.

· Inca nu stim care o fi fost cauza atator recidive prezidentiale in atat de scurt timp la adresa Guvernului, insa un lucru este evident si anume ca presedintele se afla intr-o campanie de denigrare a guvernului Romaniei.

· Dar daca presedintele i-a adresat, public, intrebari guvernului, ar trebui sa raspunda si presedintele unei intrebari justificate: Cum va pozitionati, domnule presedinte, in legatura cu ceea ce se intampla in justitie?

Comisia Europeana, lovitura pentru Romania: Infringement pentru nerespectarea prezumtiei de nevinovatie



Declansarea de catre Comisia Europeana a procedurii de infringement impotriva Romaniei pentru nerespectarea prezumptiei de nevinovatie in dosarele penale este un semnal major dat pentru a stopa abuzurile si a incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor. Sunt sigur ca presa, clasa politica si societatea civila din Romania vor analiza decizia CE. 

· Aceasta decizie vine dupa ani in care lupta impotriva coruptiei a fost deturnata prin protocolul SRI-DNA si transformata intr-o campanie anti-democratica de eliminare a oamenilor incomozi pentru sistem. 

· Prezumptia de nevinovatie a fost incalcata flagrant, totul pentru a convinge opinia publica sa inchida ochii la abuzurile comise, intr-o logica bolnava conform careia ”cateva abuzuri” sunt acceptabile, pentru ca cei acuzati de procurori sunt oricum vinovati. 

· Toti oamenii politici trebuie sa invete ca principiul prezumptiei de nevinovatie nu este facultativ si termenii ca cel de de ”penali” trebuie sa dispara din vocabularul lor. 

· Trebuie sa mergem mai departe, pentru ca acum este momentul in care tot puroiul trebuie curatat. 

· In ceea ce priveste directiva Uniunii Europene referitoare la prezumtia de nevinovatie, actuala majoritate parlamentara, actualul guvern si majoritatea parlamentara au dorit sa implementeze documentul european, au fost propuse solutii, dar ele au fost contestate de partidele de opozitie, de ONG-uri, de asociatii. 

· Avem o initiativa legislativa care respecta ce spune directiva in Parlament. Sunt mai mult prevederi care se au in vedere. Pe mai departe trebuie sa actionam responsabil. Sa intelegem ca directivele europene sunt obligatorii. 

· Daca nu transpunem in legislatie directiva european, atunci riscam infringement. Speram ca si cei din opozitie sa actioneze responsabil in acest caz si sa renunte la dezinformarea opiniei publice. 

· Aceasta procedura de infringement, care e un fel de incalcare a cuvantului dat in fata UE, poate sa insemne si va insemna, daca nu se va modifica rapid, un proces pentru Romania, cu sanctiuni.


joi, 24 mai 2018

Klaus Iohannis, apostrofat la Mioveni: Jos labele de pe Justitie



Presedintele este foarte preocupat in ultima perioada de banii pe care ii are guvernul pentru pensii si salarii, de absorbtia fondurilor europene, de legile justitiei.

  • Aceste interese de ultim moment ale presedintelui exced, in primul rand, atributiile pe care le are, avand in vedere ca politica economica a tarii o face guvernul, iar legile sunt adoptate de Parlament. 
  • Preocuparea presedintelui din ultima vreme cu privire la economie vine in contextul in care in 2016 am avut un guvern catastrofal, cu zero performante, dar la adresa caruia presedintele nu a adus niciun fel de critici. 
  • Tot demersul presedintelui este unul electoral, acesta incercand sa provoace panica in randul cetatenilor si sa provoace un conflict politic.
Insa, in timp ce presedintele se preocupa de activitatea guvernului, acesta nu spune nimic despre justitie, despre protocoalele secrete, nu spune nimic despre lungul sir de achitari.
  • Am asistat in ultima perioada la tot felul de dezvaluiri cu privire la protocoale secrete incheiate intre SRI si institutii din justitie, acorduri care nu au ce cauta intr-un stat democrat.
  • Mai mult, lungul sir al achitarilor arata un mod defectuos de actiune al procurorilor, ale caror dosare sunt infirmate din lipsa de probe sau din lipsa faptelor.
La toate aceste lucruri presedintele nu a reactionat. Nu a vorbit despre abuzuri, despre derapajele care au aparut in justitie.

In aceste conditii, presedintele nu este in masura sa dea lectii atat timp cat nu este capabil sa dea un punct de vedere cu privire la ce se intampla in justitie, in conditiile in care o tine in brate pe Kovesi. 


marți, 22 mai 2018

“Pas cu Pas” către o Românie a românilor



ALDE Sibiu salută decizia magistraților de achitare a președintelui Senatului României, dl Călin Popescu Tăriceanu.
După doi ani de la prima chemare a președintelui #ALDE, Călin-Popescu #Tăriceanu la DNA, iată că judecătorii s-au pronunțat în privința acuzațiilor aduse de procurorii DNA.

Decizia de achitare de azi e o dovadă de independență și arată că judecătorii înțeleg să își exercite rolul atribuit de #Constituție, în pofida tuturor presiunilor care au existat în tot acest interval de timp. 

În ultimii doi ani, prin vocea președintelui Tăriceanu, ALDE a spus că, prin dosarele făcute de #DNA, s-a patentat un mod de acțiune a procurorilor, unul prin care sunt luați oameni, li se face un dosar numai pentru a li se pune o etichetă, cea de „#penal” (preferată sistemului paralel, a președintelui #Iohannis și a #PNL-#USR)

Decizia judecătorilor este un semnal că probele inventate de DNA, denunțurile artificiale nu pot stă la baza justiției pe care o dorim în România. Este posibil să trăim și acel moment în care Marile Puteri încep să înțeleagă că au nevoie de o Românie stabilă economic, politic și social
Este singură țara din Europa de Est care poate și trebuie să integreze această regiune pe o linie deomocratica și să adopte o poziție de mediator.

Opozitia nu are niciun proiect pentru Romania. Are un singur mesaj: ”Jos Guvernul PSD-ALDE!”, eventual cu o adaugire ”Baieti, continuati cu dosarele politice!”


·       


Traim niste vremuri care sunt cu totul si cu totul anormale, in care asistam la un asalt asupra drepturilor si libertatilor cetatenilor, la adresa statului democratic. 

· Vedem un partid de opozitie care, prin liderul sau, incearca sa contribuie la daramarea guvernului democratic ales, doar pentru a ajunge la putere prin intermediul unui dosar fabricat. 

· Opozitia nu are niciun proiect pentru Romania. Are un singur mesaj: ”Jos Guvernul PSD-ALDE!”, eventual cu o adaugire ”Baieti, continuati cu dosarele politice!” 

· Romania nu poate continua cu acest jihad politic. Nu putem continua cu divizarea societatii. 

· PNL vrea sa ajunga la putere cu orice pret folosindu-se de justitie. 

· PNL practica un joc care depaseste deja limita spectrului politic. Este o actiune prin care PNL-ul se discrediteaza complet ca partid politic democratic si isi confirma statutul de partid al sistemului. 

· In lupta politica intre majoritate si opozitie sigur ca intotdeauna e bine sa fie o disputa, sa fie controverse, opozitia sa-si joace rolul ei de a fi ca un fel de cenzor a ceea ce face puterea, dar actiunea domului Orban, demersul la nivel penal depaseste limitele normale. 

· Aceste manifestari ale domnului Orban nu sunt nimic altceva decat modul in care el incearca sa se recompenseze pentru faptul ca sistemul l-a ajutat sa scape. 

· Este in mod evident o incercare disperata a statului paralel de a-si mentine controlul asupra politicii din Romania, ceea ce s-a vazut, din pacate, in ultimii ani. 

· Avand in vedere ca PNL este partidul prezidential, era nevoie din partea presedintelui de o delimitare clara si neta fata de aceasta actiune 

· Presedintele, prin acest refuz de a se delimita, arata ca a si stiut de aceasta plangere, dar ii si convine, deoarece vine ca o manusa la cererea sa de demisie a premierului. 

· Nu e nimeni naiv la ora actuala sa creada ca acest demers al lui Orban ii apartine si ca l-a initiat si l-a sustinut personal. Este evident ca acel denunt nu a fost redactat de Orban. 

· Orban s-a transformat din denuntat in denuntator, un lucru care nu poate fi explicat in niciun fel. Nu putem sa fim siguri ca a facut acest lucru de unul singur. 

· Orban nu a fost altceva decat un instrument pentru a incerca sa fie dat jos actualul guvern condus de Viorica Dancila. 

· Ca sa faci asemenea demers trebuie sa renunti la toate convingerile pe care le ai. Orban a renuntat la toate convingerile sale liberale.

luni, 21 mai 2018

Ca partid liberal, ALDE susține necesitatea de a avea în continuare Pilonul al II puternic. Doar stimulând concurența cei care se vor pensiona peste 10-20 de ani se vor bucura de pensii decente


  • Trăim în epoca fake-news și vedem zilnic că apar informații care se încadrează în această categorie și care țin, în special, de zona de guvernare.
    • Proiectul la care s-a făcut referire în presă este o soluţie a Comisiei de Prognoză, nu s-a transpus într-o OUG, nici nu se va transpune.
      • Partidele membre ale coaliției de guvernare nu sunt de acord cu ea, lucru infirmat categoric atât de ministrul muncii, cât și de purtătorul de cuvânt al ALDE.
  • Nu există nicio discuție, nicio evaluare în acest sens la nivelul coaliției, în care să se vorbească despre suspendarea contribuțiilor sau desființarea Pilonului II. Este exclus să modificăm ceva la Pilonul II fără a exista o consultare.
  • ALDE este susținătorul Pilonului 2 de pensii şi nu s-a pus niciun moment problema eliminării lui, în pofida unei campanii mincinoase a PNL de strângere de semnături pentru ceva care nu se desfiinţează.
    • Prin soluţiile pe care le-am adoptat anul acesta şi anul trecut, putem spune că deficitul bugetului de pensii s-a diminuat la jumătate
  • Totodată, Pilonul II nici nu se poate suspenda.
    • În primul rând banii care sunt acolo sunt ai cetățenilor și nu ai statului și statul nu poate să-i ia sub niciun motiv și în al doilea rând toate calculele arată că Pilonul II este în avantajul românilor și că el poate fi o soluție pentru compensarea efectelor negative ale evoluțiilor demografice.
  • Oricine spune că vrea să desființeze Pilonul II este cineva care sacrifică orizontul pe termen mediu și lung în favoarea unui orizont pe termen scurt.
  • Ca partid liberal, ALDE susține necesitatea de a avea în continuare Pilonul al II puternic. Doar stimulând concurența cei care se vor pensiona peste 10-20 de ani se vor bucura de pensii decente.
    • În ceea ce privește discuții privind trecerea contribuțiilor, reiterăm faptul că nu suntem de acord și nu vom fi de acord cu trecerea automată a contribuabililor la Pilonul I, a celor care nu au optat explicit pentru Pilonul II.
    • În privința pensiilor susținem că fiecare român trebuie să aibă libertatea de a opta pentru a contribui la Pilonul II de Pensii.

Ludovic Orban infirma datele oficiale ale institutiilor europene, precum Eurostat. Ludovic Orban traieste intr-o lume paralela, intr-o bula.


  • Ludovic Orban inventeaza cifre mincinoase cu privire la situatia economica a Romaniei. De unde are aceste cifre, nimeni nu stie.
    • Totodata, Ludovic Orban infirma datele oficiale ale institutiilor europene, precum Eurostat. Realitatea economica e cu totul alta decat o prezinta Orban.
      • Vedem ca Ludovic Orban traieste intr-o lume paralela, intr-o bula.
  • Veniturile bugetare in 2017 au crescut la 251,8 miliarde de lei respectiv cu 12,5% fata de anul 2016,  an in care, in timpul guvernarii tehnocrate veniturile bugetare au scazut la 223,9 miliarde lei fata de 233,8 miliarde de lei in 2015. In primele patru luni din 2018 tendinta de crestere s-a mentinut.
  • Tendinta de crestere a veniturilor bugetare s-a mentinut in primele patru luni ale anului2018. In perioada ianuarie – aprilie 2018 s-a colectat cu 8,1 mld lei in plus, adica un total de 76,5 mld lei, fata de 68,4 mld lei in aceeasi perioada din 2017.
    • Veniturile colectate din TVA, in perioada ianuarie – aprilie, au fost de 17,5 mld lei, in vreme ce in 2017 s-au colectat 17,3 mld lei.
    • De asemenea, fondurile colectate din accize s-au majorat cu 14,7% in 2018 fata de 2017. In primul trimestru din 2018 s-au colectat 8,8 mld lei.
  • Totodata,  valoarea programata in ce priveste colectarea la buget a fost depasita cu 1 mld lei. Programul pentru perioada ianuarie - aprilie 2018 a fost 75,5 mld lei, iar guvernul PSD – ALDE a reusit sa-l depaseasca, realizand venituri de 76,5 mld lei.
    • Singura perioada din ultimii patru ani in care veniturile la buget au scazut a fost in 2016, atunci cand s-a aflat la conducerea Romaniei guvernul Ciolos, (Guvernul Meu).
  • In primele patru luni ale anului, cresterea salariilor si a pensiilor a fost insotita si de o crestere a investitiilor, de la 2,9 mld lei in 2017 la 5,9 mld lei in 2018. Practic tot deficitul bugetar a fost destinat proiectelor investitionale.
  • Fondurile europene au fost de 4,2 mld lei, cu 44% mai mult decat in 2017.
  • Este important de semnalat ca in perioada 2017 – 2018, Romania a avut o evolutie spectaculoasa nu numai comparativ cu perioada anterioara, dar si comparativ cu evolutiile din peisajul european.
    • Cresterea economica a PIB din 2017, de 7%, fata de anul anterior, a fost cea mai mare din intreaga Uniune Europeana!!! Cresterea PIB prognozata de catre Comisia Europeana pentru anul 2018 este la 4%, fiind a treia cea mai mare din UE, dupa Malta si Irlanda, dar cea mai mare pentru statele de marime mare si mijlocie.
    • Datoria guvernamentala, de cca 35% din PIB, este cu mult sub media UE de 81,6% (respectiv 86,7% zona euro), Romania avand a cincea cea mai mica datorie guvernamentala din Uniunea Europeana.
  • Uneori se vehiculeaza multe date distorsionate, prezentate incorect, tocmai de aceea e nevoie ca de fiecare data Guvernul sa prezinte date exacte.
  • Astfel, Romania, cu o crestere de 4,2%, are a cincea cea mai mare crestere dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Ca si anul trecut, cresterea se situeaza la un nivel dublu fata de media UE (2,4%).
    • Aceasta situatie e economiei romanesti are la baza datele prezentate de Eurostat. Evolutia economica din primul trimestru arata ca Romania continua trendul pozitiv pe care s-a incadrat in anul 2017.
  • Asa cum a spus si Comisia Europeana, avem o crestere economica robusta, iar ritmul de crestere este la potentialul estimat de Comisie pentru acest an.
  • Indicatorii pe primele patru luni ale acestui  an arata limpede ca 2018 va fi un an care va continua tendintele economice pozitivedin anul 2017.

sâmbătă, 19 mai 2018

Traian Băsescu, după cum știți, a avut o obsesie: „Jos Guvernul Tăriceanu!”. Acum există o altă obsesie: „Jos Guvernul PSD-ALDE!”


Traian Băsescu, după cum știți, a avut o obsesie: „Jos Guvernul Tăriceanu!”. Acum există o altă obsesie: „Jos Guvernul PSD-ALDE!”. Băsescu a avut guvernul lui, mă refer la Guvernul Boc și rezultatul îl știți. A fost un dezastru total pentru România. Iohannis a avut și el guvernul lui, Guvernul Cioloș, guvernul zero! Din nou, același dezastru. Este o vorbă, că nu poți să faci aceleași greșeli și să te aștepți la rezultate diferite.

Se repetă aceleași greșeli pe care Băsescu le-a făcut, inclusiv încercarea de a folosi statul paralel în lupta politică. Două lucruri sunt clare după desfășurarea de forțe din ultimele două săptămâni și anume: opoziția după cum se vede nu are niciun proiect pentru România, are un singur mesaj: „Jos Guvernul!”. Eventual, cu o adăugire aș spune eu: „Băieți, continuați cu dosarele politice pentru că asta e soluția care poate să ne ajute, față de impotența pe care o dovedim”.


Al doilea lucru care îmi este la fel de clar este că România nu poate continua cu acest sistem care poate fi denumit „jihad politic”. Nu putem să continuăm cu divizarea societății, trebuie să existe un proiect care să unească societatea, să adune împreună toate energiile pozitive ale acestei țări și ale acestei națiuni

Declarații susținute la Conferința Județeană de Alegeri ALDE Timiș

joi, 17 mai 2018

Ludovic Orban, plangere penala pe numele Vioricai Dancila. PNL incearca sa foloseasca justitia sa ajunga la putere






  • PNL vrea sa ajunga la putere cu orice pret folosindu-se de justitie.
  • PNL practica un joc care depaseste deja limita spectrului politic. Este o actiune prin care PNL-ul se discrediteaza complet ca partid politic democratic si isi confirma statutul de partid al sistemului. 
  • Suntem in situatia in care un prim-ministru este acuzat de tradare nationala si i se face o plangere penala pentru un memorandum pe care guvernul l-a adoptat. Aceasta este viziunea asupra guvernarii a celor de la PNL si a lui Ludovic Orban. 
  • Cei din PNL sunt rupti de realitate, sunt manati in aceasta lupta de dictonul „cine nu sare, ia condamnare”. 
  • Gestul PNL este cu atat mai deplorabil cu cat vorbim despre un memorandum de analiza, nicidecum de o decizie a guvernului de a muta ambasada. 
  • Un aspect important in toata aceasta actiune a PNL-ului se refera la plasarea Romaniei din punct de vedere al politicii externe. 
  • Orban si PNL acuza un memorandum al Guvernului Romaniei prin care se are in vedere mutarea ambasadei Romaniei la Israel, un partener strategic al Romaniei, actiune care vine in concordanta cu cea a altui partener strategic al Romaniei, deloc de neglijat, Statele Unite. 
  • Orban pare ca nu stie cum sa se faca tot mai mult util pentru institutiile de forta, pentru presedinte, pentru oricine ar putea sa il ajute sa ajunga la putere. 

Referitor la invocarea atributiilor presedintelui pe politica externa 

  • Politica externa a statului roman nu e facuta doar de presedintele Romaniei. Aceasta este facuta impreuna cu Parlament si Guvern. 
  • ARTICOLUL 91 din Constitutie arata cat se poate de clar atributiile fiecarei institutii in parte. 
  • Presedintele incheie tratate internationale in numele Romaniei, negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului, intr-un termen rezonabil. Celelalte tratate si acorduri internationale se incheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege. 
  • Presedintele, la propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai Romaniei si aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. 
  • Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe langa Presedintele Romaniei. 
  • Discutia privind reprezentarea Romaniei in exterior este una care dureaza de cativa ani de zile, din mandatele lui Traian Basescu, atunci cand acesta neglija toate institutiile statului si isi dadea singur mandat de reprezentare a Romaniei. 
  • Politica externa a Romaniei nu poate fi facuta doar de o singura persoana, nu exista doar o singura persoana care sa cunoasca toate lucrurile. Ar fi bine ca presedintele sa nu ignore Parlamentul si Guvernul, deoarece de implementarea multor decizii care se adopta la nivel european este facuta de Executiv. 

Referitor la posibila urmarire penala a premierului si o eventuala demitere de presedinte 

  • Este un scenariu care a tot aparut in spatiul public in ultima perioada, iar dupa actiunea PNL-ului de astazi vedem ca el se si incearca sa fie pus in practica. 
  • Am avut de a face in ultimele saptamani cu patru solicitari de demisie din partea presedintelui adresate premierului. Vedem ca presedintele, ajutat de PNL, incearca prin orice mijloace sa dea jos acest guvern condus de Viorica Dancila. 
  • Nu stim daca procurorii vor lua in calcul plangerea PNL-ului, insa nu exista vreo baza pentru ca aceasta decizie sa fie luata. Este doar un demers politic prin care PNL-ul vrea sa ii dea lui Iohannis din nou Guvernul sau dupa modelul Ciolos. 
  • Lucrurile par departe de a se concretiza, insa trebuie sa avem in vedere ca premierul Dancila nu are niciun fel de imunitate in fata unei urmariri penale. 
  • Mai mult, am vazut zvonurile care au aparut in spatiul public cu privire la pregatirea de catre Klaus Iohannis a lui Siegfried Muresan pentru functia de premier. 
  • Pentru PNL si pentru Iohannis, eurodeputatul lui Basescu pare a fi un Ciolos 2.

marți, 15 mai 2018

TLDE PEDALEAZĂ SPRE VIITOR





De Ziua Internațională de Acțiune pentru Climă, sărbătorită pe data de 15 mai, TLDE lansează proiectul PEDALEAZĂ SPRE VIITOR, care se va încheia pe data de 22 mai, de Ziua Internațională a Biodiversității.♻️

Parcurgerea traseului a început astăzi, 15 mai, din municipiul Oradea (județul Bihor), și se va încheia la București, pe data de 22 mai.


Organizația de tineret ALDE, sub egida „Împreună pentru un mediu mai curatˮ, a decis să pedaleze pentru un viitor fără poluare pentru români. Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materii ce pot afecta atât sănătatea umană, cât și funcțiile ecosistemelor, o ofensivă a omului modern asupra mediului, motiv pentru care organizația de tineret ALDE prezintă o alternativă ce constă în înlocuirea autovehiculelor cu bicicleta.

Ne veți întâlni în nu mai puțin de 22 de județe, iar noi, tinerii din Alianța Liberalilor și Democraților, vom transporta două ștafete, una reprezentând mediul și o a doua specifică domeniul energetic.

Cele două ștafete urmează trasee diferite. Din Oradea, Ștafeta Energiei a pornit spre partea de Nord a țării, în vreme ce Ștafeta Mediului parcurge traseul spre zona de Sud a României. Vom străbate mai multe județe, iar la granițele dintre acestea ștafeta se predă următoarei organizații.

La București, ștafeta va fi predată unei delegații alcătuită din Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului și Anton Anton, ministru al Energiei.

Bicicliștii TLDE vor străbate 22 de județe pe următorul traseu:
ȘTAFETA ENERGIEI: Bihor - Satu Mare - Maramureș - Bistrița-Năsăud - Suceava – Botoșani - Iași - Neamț - Bacău - Vrancea - Buzău - Prahova – București.
ȘTAFETA MEDIULUI: Bihor - Arad –Timiș - Hunedoara - Alba - Sibiu - Argeș - Teleorman - Giurgiu - București.

Tinerii din Alianța Liberalilor și Democraților invită toate persoanele care doresc să sprijine acest demers să se alăture pe traseu și să însoțească echipele noastre, pentru ca mesajul către români să devină cât mai puternic. Vrem să trăim sănătoși într-un mediu mai curat!

luni, 14 mai 2018

Presedintele Iohannis se pozitioneaza ca un fel de guru in ceea ce priveste politica externa




Iohannis nu intelege ca nu are exclusivitate pe politica externa si ataca guvernul doar pentru ca alege sa actioneze in interesul Romaniei. 

In privinta ambasadei Romaniei in Israel, in loc sa critice in continuu, presedintele ar trebui sa raspunda invitatiei la dialog pe care a lansat-o guvernul prin memorandumul adoptat.
 
Presedintele merge din gafa in gafa, atat in privinta politicii interne, cat si in privinta politicii externe. In politica externa, presedintele trebuie sa explice de ce adopta o pozitie contrara fata de SUA, partenerul strategic al Romaniei.   

Criticile cu privire la blocarea declaratiei UE cu privire la ambasada SUA probabil au venit dintr-o necunoastere a problematicii. Declaratia UE era una critica la adresa SUA, partenerul strategic al Romaniei. 

De ce anume presedintele ar vrea ca Romania sa semneze o declaratie care vine sa critice partenerul sau strategic? 

Faptul ca il convoava pe ministrul de externe nu e altceva decat o actiune de imagine, prin care vrea sa arate ca trage la raspundere guvernul. 
Presedintele, daca doreste sa il convoace pe ministrul de externe, va trebui intai sa vorbeasca cu seful guvernului, primul ministru, iar apoi se pot pune la punct toate detaliile. 
Pana la urma, guvernul are un prim-ministru, iar acesta trebuie sa fie informat.

sâmbătă, 12 mai 2018

Presedintele incearca din nou sa fie un fel de lider al strazii, sa provoace proteste de strada impotriva guvernului. Aceasta atitudine nu e o noutate pentru Klaus Iohannis, insa este o atitudine anormala pentru un presedinte.



Klaus Iohannis continua atacurile la adresa guvernului in pofida tuturor datelor economice existente. Acesta ignora date oficiale ale institutiilor internationale si nationale doar pentru a-si duce mai departe razboiul politic cu partidele din coalitie. 
o   Presedintele este evident ca a intrat intr-un soi de campanie, dar este o campanie impotriva intereselor Romaniei, ale cetatenilor. Presedintele duce o campanie de denigrare a propriei tari, a Guvernului statului pe care il reprezinta.
o   Agentiile de presa externa, liderii politici asculta cu atentie ce spune presedintele, insa atunci cand acesta dezinformeaza si manipuleaza nu face decat sa contureze o imagine negativa tarii noastre. Daca vrem sa fim respectati de partenerii externi, atunci trebuie sa invatam sa ne aparam interesele si sa ne respectam noi intre noi in tara.
·      Iohannis vorbeste despre eurosceptici, despre partide care vor Romania in afara Europei, facand referire la coalitia de guvernare, insa nimeni vreodata nu a vorbit despre asa ceva. Dimpotriva, toate partidele din Romania urmaresc sa consolideze statutul european al tarii noastre, sa faca din Romania o tara puternica in Europa.
·      Presedintele mizeaza pe un discurs apocaliptic in incercarea de a iesi in evidenta, de a pastra electoratul care deja incepe sa il paraseasca.
o   In acest moment, presedintele se pozitioneaza ca lider al opozitiei, o opozitie care se zbate intr-o neputinta de a veni cu proiecte pentru romani 
·      Prin toate actiunile sale, prin demersurile din ultima perioada, vorbim de tergiversarea legilor justitiei prin tot felul de tertipuri, de legea referendumului pe care o trimite la CCR, presedintele incearca sa blocheze procedura legislativa, in pofida faptului ca CCR a dat aviz pozitiv pe unele dintre legi.
o   Pe mai departe presedintele manipuleaza cu privire la afectarea independentei justitiei de legile adoptate in Parlament, aici facand referire la legile justitiei. Nimic mai fals. CCR a aviz pozitiv doua legi din pachetul de trei, iar a treia a fost corectata de Parlament conform solicitarilor Curtii.
·      Vedem ca Iohannis adopta inca o data un discurs prin care incita la proteste impotriva guvernului.
o   Presedintele incearca din nou sa fie un fel de lider al strazii, sa provoace proteste de strada impotriva guvernului. Aceasta atitudine nu e o noutate pentru Klaus Iohannis, insa este o atitudine anormala pentru un presedinte.
·      Referitor la politica externa, presedintele se pozitioneaza ca un fel de guru al politicii externe. Acesta nu intelege ca nu are exclusivitate pe politica externa si ataca guvernul doar pentru ca alege sa actioneze in interesul Romaniei. In privinta ambasadei Romaniei in Israel, in loc sa critice in continuu, presedintele ar trebui sa raspunda invitatiei la dialog pe care a lansat-o guvernul prin memorandumul adoptat.
o   Faptul ca il convoava pe ministrul de externe nu e altceva decat o actiune de imagine, prin care vrea sa arate ca trage la raspundere guvernul.


Tendințele pozitive din economia românească din timpul guvernării ALDE – PSD din anii 2014 – 2015, stopate sau încetinite în timpul guvernării tehnocrate în 2016, au fost reluate în guvernarea PSD - ALDE din 2017 până în prezent.


·      Tendințele pozitive din economia românească din timpul guvernării ALDE – PSD din anii 2014 – 2015, stopate sau încetinite în timpul guvernării tehnocrate în 2016, au fost reluate în guvernarea PSD - ALDE din 2017 până în prezent.
Datele privind evoluția economică pentru anul 2017 și primul trimestru din acest an confirmă această tendință.
  • Veniturile bugetare în 2017 au crescut la 251,8 miliarde de lei respectiv cu 12,5% față de anul 2016,  an în care, în timpul guvernării tehnocrate veniturile bugetare au scăzut la 223,9 miliarde lei față de 233,8 miliarde de lei în 2015. În primele patru luni din 2018 tendința de creștere s-a menținut.
  • Tendința de creștere a veniturilor bugetare s-a menținut în primele patru luni ale anului2018. În perioada ianuarie – aprilie 2018 s-a colectat cu 8,1 mld lei în plus, adică un total de 76,5 mld lei, față de 68,4 mld lei în aceeași perioadă din 2017.
    • Veniturile colectate din TVA, în perioada ianuarie – aprilie, au fost de 17,5 mld lei, în vreme ce în 2017 s-au colectat 17,3 mld lei.
    • De asemenea, fondurile colectate din accize s-au majorat cu 14,7% în 2018 față de 2017. În primul trimestru din 2018 s-au colectat 8,8 mld lei.
  • Totodată,  valoarea programată în ce privește colectarea la buget a fost depășită cu 1 mld lei. Programul pentru perioada ianuarie - aprilie 2018 a fost 75,5 mld lei, iar guvernul PSD – ALDE a reușit să-l depășească, realizând venituri de 76,5 mld lei.
    • Singura perioadă din ultimii patru ani în care veniturile la buget au scăzut a fost în 2016, atunci când s-a aflat la conducerea României guvernul Cioloș, (Guvernul Meu J ).
  • Creșterea cheltuielilor bugetare cu salariile a fost spectaculoasă în această perioadă. În 2017, față de 2016, cheltuielile cu salariile au crescut la 71 mld lei față de 58 mld lei și urmează să crească din nou în 2018 la 83 mld lei. Așadar, în numai doi ani, fondurile bugetare alocate salariilor cresc cu cca 45%.
  • Punctul de pensie a crescut, de asemenea, de la 870 de lei la 1000 de lei, urmând să crească, începând, cu 1 iulie 2018, la 1100 lei. Aceasta înseamnă o creștere a pensiilor cu aproape 25% în numai doi ani.
  • În primele patru luni ale anului, creșterea salariilor și a pensiilor a fost însoțită și de o creștere a investițiilor, de la 2,9 mld lei în 2017 la 5,9 mld lei în 2018. Practic tot deficitul bugetar a fost destinat proiectelor investiționale.
  • Fondurile europene au fost de 4,2 mld lei, cu 44% mai mult decât în 2017.
      • De menționat că anul în care am primit cele mai puține fonduri de la Uniunea Europeană a fost 2016, în timpul Guvernului Cioloș. Atunci, sumele primite de la UE au fost de 6,9 mld lei, în vreme ce în 2017 s-au primit 17,1 mld lei.
      • Exporturile s-au aflat la 10,9 mld lei în primele două luni, cu 11,6% mai mult față de aceeași perioadă din 2017.
·      Este important de semnalat că în perioada 2017 – 2018, România a avut o evoluție spectaculoasă nu numai comparativ cu perioada anterioară, dar și comparativ cu evoluțiile din peisajul european.
    • Creșterea economică a PIB din 2017, de 7%, față de anul anterior, a fost cea mai mare din întreaga Uniune Europeană!!! Creșterea PIB prognozată de către Comisia Europeană pentru anul 2018 este la 4%, fiind a treia cea mai mare din UE, după Malta și Irlanda, dar cea mai mare pentru statele de mărime mare și mijlocie.
    • Datoria guvernamentală, de cca 35% din PIB, este cu mult sub media UE de 81,6% (respectiv 86,7% zona euro), România având a cincea cea mai mică datorie guvernamentală din Uniunea Europeană.
·      În concluzie, România este azi o țară cu o creștere economică spectaculoasă, cu un nivel redus al șomajului ( sub 4%) cum nu a avut niciodată în ultimele două decenii, cu un ritm ridicat al creșterii producției industriale, cu o creștere substanțială a veniturilor reale ale populației, fie că e vorba de salarii, fie că e vorba de pensii,  precum și cu reducerea datoriei publice ca procent în PIB. De asemenea, au fost create numeroase locuri de muncă, numărul de salariați egalându-l pe cel din 2008. Puterea de cumpărare a crescut cu 5% în primele luni din 2018 datorită continuării creșterii salariilor și pensiilor ( corectate cu inflația).

  • Veniturile bugetare au crescut cu un ritm mai înalt decât creșterea economică, iar toate previziunile sumbre privind deficitul bugetar nu s-au adeverit.
  • Creșterea veniturilor în 2017 a fost de +12,5%, în vreme ce creșterea economică a fost de 6,9%.
    • Făcând o comparație cu guvernarea tehnocrată a lui Dacian Cioloș, constatăm că 2016 este singurul an în care creșterea veniturilor este sub nivelul creșterii economice din ultimii patru ani. Dacă guvernul tehnocrat a avut o creștere economică de 4,8%, scăderea veniturilor a fost de -4,4%.
·      Soluția aplicată de guvernele ALDE-PSD a fost simplă și e de factură liberală: scăderea impozitelor (reducerea TVA, a impozitului pe venit, eliminarea de impozite parafiscale, eliminarea celor 102 taxe nefiscale) a dat un impuls mediului economic și a dus la creșterea economică.
o   Nu e nicio magie în acest lucru așa cum crede Klaus Iohannis, ci reprezintă aplicarea unor politici economice corecte și coerente.
·      Indicatorii pe primele patru luni ale acestui  an arată limpede că 2018 va fi un an care va continua tendințele economice pozitivedin anul 2017.

2) Recurs la memorie – guvernarea Tăriceanu

·      Creșterea veniturilor bugetare și creșterea economică prin reducerea de impozite e o soluție liberală care a fost aplicată cu succes începând din 2004 de guvernarea Tăriceanu.
·      Guvernarea Tăriceanu a înregistrat cele mai mari ritmuri de creștere economică, în condițiile în care ritmul investițiilor a fost cel mai mare din toate perioada postbelică. Am ajuns la o rată a formării de capital brut de 32%
·      Economia românească a devenit atractivă, veniturile și pensiile au înregistrat o evoluție spectaculoasă, în condițiile în care deficitul de pensii nu a înregistrat o creștere, iar datoria publică a fost de numai 13,4% din PIB în 2008.
·      Rezultatele guvernării Tăriceanu, la care s-a adăugat și un sentiment de încredere al românilor în viitorul lor, din păcate spulberat odată cu guvernarea PDL - Băsescu, este încă un argument al importanței prezenței ALDE la guvernare.
·      ALDE este condus astăzi de aceiași oameni care au asigurat creșterea economică spectaculoasă a României în timp Guvernului Tăriceanu.

3) Denaturarea adevărului în scopuri politicianiste

·      Din păcate, această realitate care ar trebui să sporească prestigiul României în Uniunea Europeană și care ar trebui să dea un sentiment de mândrie și de încredere românilor, este răstălmăcită, denaturată și prezentată unilateral de opoziția politică din România, al cărei lider de facto a devenit Klaus Iohannis.
o   Corul bocitoarelor care anunțau că 2017 va fi anul dezechilibrelor s-a dovedit că s-a agitat în van. În 2017 România s-a încadrat în limita de 3% în ceea ce privește deficitul bugetar.
·      Termeni precum „haos economic”, „amanetarea viitorului țării”, utilizați de Klaus Iohannis și opoziția politică sunt cu totul neadecvați și arată că unii iubesc mai mult puterea decât iubesc România.
o   Deși pe luna martie veniturile au fost cu puțin mai mici, pe primele patru luni în ansamblu ele au crescut.
o   Președintele a ignorat aspectul general, care e pozitiv, și a prezentat datele care i-au convenit în încercarea de a denatura realitatea.
·      Aceste atitudini fac un mare deserviciu României, o țară ce are nevoie de investitori străini. Oamenii politici responsabili, pornind de la realitățile economice încurajatoare, trebuie să dea un sentiment de încredere mediului de afaceri românesc și contribuabilului român cu privire la viitorul propriei țări. Dacă noi nu ne respectăm pe noi înșine, cum să cerem altora acest lucru?

4) Perspectivele economiei românești

·      Un argument important care arată eficiența guvernării noastre e că în permanență, atât în 2017, cât și în 2018, prognozele economice se îmbunătățesc constant.
o   La începutul acestui an Agenţia de rating Fitch confirma ratingul "BBB' pentru România, iar în luna martie FMI arăta că România va avea o creștere economică de aproximativ 5% în acest an.
    • Totodată, dacă vorbim despre date ale instituțiilor internaționale cu privire la România trebuie să menționăm datele Comisiei Europene, care menţin prognoza de 4,5% pentru creşterea PIB în România.
    • De asemenea, Banca Europeană pentru Reconstructie și Dezvoltare (BERD) și-a imbunătățit estimările privind avansul economiei românești în 2018, afirmând că aceasta va înregistra o crestere de 4,6% anul acesta.

  • Coaliția PSD-ALDE are un obiectiv clar, acela de a aduce bunăstarea în buzunarele românilor. Măsurile luate de la preluarea guvernării au dus la majorarea salariului minim, la creșterea pensiilor, iar în acest an aceste masuri vor continua. 
    • Discursul președintelui este unul presărat de lozinci, nu de fapte concrete. Iohannis preia din ce în ce mai mult modelul lui Traian Băsescu.
    • Un președinte care dezbină, un președinte care vrea sa își câștige simpatie prin conflict
  • ALDE susține parcursul pe care România s-a încadrat, acela de creștere economică, de transfer a acesteia în buzunarele românilor. Însă, cu timpul vedem cine vrea să blocheze toate aceste obiective pe care ALDE și coaliția de guvernare le au în vedere.